De curând am achiziționat boxa S-Bass de la Allview, după câteva zile de teste sunt foarte mulțumit de calitatea boxei, cu toate că sunt puțin mai reticent în legătură cu produsele românești, în cazul acestui produs sunt destul de mulțumit.
Construcția
Boxa este confecționată dintr-un material plastic solid, cu 3 butoane de control în partea de jos, cele de volum și un buton de play/pause, tot în partea de jos lângă butoanele de volum este localizat și un microfon. În partea de jos din spate avem un port mini USB și o ieșire jack de 3,5 mm.

În partea de deasupra boxa dispune de un singur buton, acesta ne permite să răspundem la telefon atunci când acesta este conectat.
Dedesupt este poziționat un buton de On/Off pentru a putea opri sau porni boxa, de asemenea în partea de dedesupt împrejurul butonului On/Off este atașat un fel de cauciuc care ține boxa mai bine fixată pe suprafața pe care o așezăm.

Specificații
- Dimensiune difuzor L 70- H 73.
- Funcție Bluetooth A2DP.
- Funcție Handsfree.
- Baterie Li-ion incorporată de 500 mAh, 3,7V.
- Durată utilizare 3 ore cu volumul la 50%.
- Mufă mini USB.
- Alimentare prin USB ( cablu inclus ).
- Mufă Jack de 3,5 mm.
- Putere nominală 2W.
- Frecvență de operare 100 Hz – 20 KHz.
- Rază de acțiune 10 m.
- Greutate 234 g.
Prețul boxei Allview S-Bass este de 129 lei, iar pachetul conține boxa, cablu micro USB, cablu audio jack de 3,5 mm. Boxa poate fi achiziționată de pe site-ul oficial al celor de la Allview.

