Allview WI10N Pro – o nouă tabletă cu Windows 8.1

Allview a lansat astăzi succesoarea tabletei WI10N, care vine cu îmbunătățiri care asigură performanță superioară față de generația anterioară.

WI10N PRO rulează sistemul de operare Windows 8.1 și datorită memoriilor RAM de 2GB și Flash de 32GB, device-ul poate rula și Windows 8.1 PRO, pentru care se poate face upgrade ulterior achiziționării.

allview-procesor-si-memorie

„Acest device aduce beneficii multiple consumatorilor și companiilor. WI10N PRO vine cu îmbunătățiri față de modelul anterior WI10N și este ideal pentru afaceri. WI10N PRO este un device 2 in 1, ușor de transportat ce are integrat un procesor performant Intel Atom, cu memoria RAM și spațiul de stocare duble față de modelul anterior” a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

allview-tableta-windows

Tableta dispune de un ecran de 10″ și este echipată cu tastatură cu doc reversibil ce permite multiple moduri de poziționare.

Bateria de 6000 mah și procesorul Intel Atom tactat la 1,8 GHz, asigură performanță ridicată cu un consum redus de energie, oferind o autonomie de până la 5 ore în conditii de utilizare continuă și până la 6 zile în stand-by. Tableta WI10N PRO are inclusă subscripția Office 365 Personal pentru 1 an de zile care, pe lângă multiplele beneficii pe care le oferă, asigură un spațiu de stocare online de 1TB.

allview-office

Pentru a beneficia de capabilitățile Windows 8.1 Pro se poate face upgrade ulterior la sistemul de operare achizitionând pachetul Windows 8.1 Pro Pack. Pentru mai multe informații referitor la procedura de upgrade, vizitați http://windows.microsoft.com/ro-ro/windows-8/feature-packs. Windows 8.1 Pro oferă toate avantajele Windows 8.1, plus noi niveluri de productivitate, securitate și mobilitate, fără a reduce performanța sau opțiunile.

Noua tabletă WI10N PRO marca Allview este disponibilă începând cu 28 Aprilie 2015 la prețul de 1099 lei.