implanturi dentare

Asigura succesul implanturilor dentare pe termen lung in 3 pasi simpli!

In cazul in care suferi de o afectiune care a provocat desprinderea unuia sau mai multor dinti, probabil ca deja te-ai informat in legatura cu beneficiile pe care le asigura implanturile dentare si etapele de tratament pe care trebuie sa le parcurgi pentru a-ti completa dantura. Cu toate acestea, trebuie sa fii constient si de faptul ca succesul tratamentului si durabilitatea implanturilor dentare nu sunt numai in mana specialistului, ci depind si de tine. Tocmai de aceea, in randurile de mai jos, vei descoperi 3 pasi simpli pe care trebuie sa ii parcurgi pentru a fi sigur de cele mai bune rezultate atunci cand vine vorba de refacerea danturii.

Experienta medicului specialist care va efectua tratamentul cu implanturi dentare este decisiva!

Pe langa tehnicile si materialele folosite pe durata tratamentului, o importanta deosebita o are experienta medicului care te trateaza. Astfel, este esential sa alegi implantologul potrivit, care sa aiba acces la tehnologie de ultima generatie (in cadrul unei clinici stomatologice) si sa poata asigura succesul interventiei, evitand orice probleme ce pot aparea ulterior.

Nu neglija regulile de igiena orala!

Implanturile dentare necesita zilnic o ingrijire atenta, astfel incat va trebui sa le tratezi exact ca pe ceilalti dinti sanatosi. Cea mai importanta zona pentru mentinerea integritatii unui implant este cea unde gingia intalneste surubul din titan, formand un sigiliu biologic. Rolul acestui sigiliu este de a proteja implantul inserat in os de agresiunea microbilor si bacteriilor prezente in cavitatea bucala. In cazul in care vor exista acumulari de resturi alimentare in jurul implanturilor dentare, gingiile vor fi afectate. Astfel, respiratia neplacuta si durerile de dinti isi vor face aparitia, iar microbii vor putea patrunde inspre osul care sustine implantul, moment ce va consemna inceperea resorbtiei osoase.

Pentru a evita deteriorarea implanturior dentare, va trebui sa cureti intreaga dantura dupa fiecare masa. Daca acest lucru nu este posibil, un minimum de 2 curatari pe zi (dimineata si seara) este absolut obligatoriu. Iata cum poti curata eficient implanturile dentare:

  • periajul se efectueaza exact ca la dintii naturali. Cu toate acestea, trebuie sa te asiguri ca ai curatat si limba, gingiile si obrajii, astfel incat sa poti inlatura cat mai multe bacterii din cavitatea bucala. In plus, poti utiliza si periutele interdentare, insa trebuie sa fii atent sa nu ranesti gingia in procesul de curatare a spatiilor dintre dinti.
  • folosirea atei dentare dupa periaj este, de asemenea, indicata. In functie de caracteristicile danturii tale, poti alege o ata dentara subtire sau una mai groasa. In plus, ai la dispozitie si variante cerate, cu menta sau cu fluorizi. Indiferent de modelul ales, este foarte important sa folosesti ata dentara pentru a curata zonele in care periuta nu are acces.
  • apa de gura este de mare ajutor in curatarea eficienta a cavitatii bucale si, implicit, a implanturilor dentare. Astfel, dupa fiecare igienizare, este recomandat sa clatesti cavitatea bucala cu apa de gura timp de un minut, apoi sa nu consumi alimente sau lichide timp de circa jumatate de ora.

Nu amana controlul periodic!

Vizitele efectuate la cabinetul stomatologic la fiecare 6 luni sunt nu numai recomandate, dar si necesare. In decursul acestora, medicul poate observa daca reusesti sa iti pastrezi implanturile dentare curate si daca sanatatea gingiei si a osului sunt la parametri optimi.