Asus ZenFone 2-Primul smartphone cu 4 GB RAM

Asus va lansa pe piață primul smartphone cu 4 GB RAM, iar cel mai probabil anunțul va fi făcut în cadrul CES 2015. Acest telefon va oferi specificații de top, care după părerea mea vor cântări foarte greu în vederea unei achiziții pentru clienți.

Designul va fi puțin arcuit, acesta va pleca de la 10,9 mm în centru și va ajunge la 3,9 mm la marginile telefonului.

product-thin-edge

Ecranul va fi unul de tip IPS Full HD de 5,5 inch, cu 403 ppi, protejat cu Gorilla Glass 3.

Procesorul din dotare va fi unul foarte puternic; acesta va fi un Intel Atom Z3580, Quad-Core, tactat la 2,3 GHz pe arhitectură de 64 biți, ajutat de 4 GB RAM și o placă grafică PowerVR Series 6 – G6430, cu suport OpenGL 3.0, care după spusele celor de la Asus va oferi până la de 7 ori mai multă performanță în jocuri față de predecesor.

product (2)

Memoria de stocare va fi de 16GB, 32GB sau 64 GB, extensibilă cu ajutorul unui card microSD de până la 64 GB.

ZenFone 2 oferă o cameră de 13 MP cu tehnologie PixelMaster, aceasta oferă deschidere f/2.0 cu autofocus și HDR. Camera frontală are un senzor de 5MP, cu deschidere f/2.0 și funcție de Selfie Panorama.

product (1)

Sistemul de operare rulat va fi Android 5.0 cu interfață ZenUI.

Telefonul va fi echipat cu o baterie de 3000 mAh, dar și cu o tehnologie de încărcare rapidă care va face o încărcare de 60% în doar 39 de minute.

Probabil acest telefon va fi un hit în 2015, pe langă puterea oferită prin specificații, putem spune că are un look foarte elegant, care cred că va atrage mulți cumpărători, dar totul va depinde de prețul de lansare.

Sursa:Asus

 

Comments are closed.