Despartirea noastra avea sa se intample pe fondul sonor al furtunii de afara si la lumina fulgerelor ce faceau sa ne scanteieze privirile. Ochii inotau in lacrimi, sufletele sfaraiau la jarul durerii.
-Sa nu plangi mult sau sa nu plangi deloc, daca se poate, imi spuse cu glas stins. Ai ochii atat de frumosi! Sa te impaci cu gandul ca trebuia sa se intample intr-o zi! Si tu vei pleca din lume si ma duc acolo, sa iti pregatesc un loc frumos, demn de o printesa ca tine. Te voi astepta cu bratele deschise.
-Mai stai! Nu pleca, te rog, am spus cu vocea inmuiata in mii de lacrimi!
-Nu ma implora asa, nu-mi face asta, te rog! Lasa-ma sa plec cu inima usoara, fiindca este timpul plecarii. Stii si tu cat de greu este cand trebuie sa pleci la serviciu si copilul se agata de hainele tale cu chipul inundate de lacrimi. Lasa-ma sa plec linistit, fiindca nu se poate atfel! Te rog sa ma ierti pentru tot si iti multumesc ca ai ramas alaturi de mine pana acum si ca ma tii de mana la plecare!
Ganduri ravasite ca niste frunze, spuse la plecare, la ceas de despartire.
Cine nu a experimentat despartirea de prima iubire, fiindca putini sunt norocosii care au avut parte de ea toata viata? Cine nu si-a simtit sufletul amputat, cand s-a plimbat singur pe sub teii sub care se plimba si ii saruta ochii celui cu care credea ca va imbatrani impreuna?
A murit usor, fara sa strige, fara sa i se schimonoseasca fata de durere, poate fiindca a stiut cat de mult este iubit. Cand am vazut ca nu mai sufla, mi-am dat seama ca l-am pierdut si ca trebuie sa actionez. Protagonistul ceremoniei triste era el, dar regizorul eu.
Era tarziu. Explozii in cer, rafale pe acoperis si fulgere orbitoare, cand am intrat disperata pe site-ul https://www.07funerare.ro.
Am gasit numarul de telefon si am sunat, cu glas stins, cu mintea ravasita:
-Linistiti-va, va rog! Nu sunteti singura. Veti avea o echipa de profesionisti sa ii pregatiti o plecare pe cinste, mi-au spus, in timp ce imi faceau legatura cu cea mai apropiata firma de servicii funerare de casa noastra.
„Nu sunt singura. Nu am ramas atat de singura”, repetam asteptandu-i cu infrigurare. Un brat de-al sau a alunecat de pe piept si s-a lovit de marginea patului. Am crezut ca s-a petrecut o minune, dar miscarea a fost involuntara si era semn ca trupul sau se rigidiza cu fiecare clipa care trece.
„Si daca nu vor veni, pe furtuna asta? Ce ma fac? Cine ma ajuta pe mine sa ii fac toate cele necesare?”
Intrebarile retorice incepusera sa ma chinuiasca, pana cand am auzit sunand la interfon. Purtam umbrele si haine de ploaie, desi venisera cu autospeciala pe care o lasasera in fata blocului.
Dupa ce am facut cunostinta si m-au asigurat ca vor avea grija maxima de trupul celui drag, l-au acoperit si l-au luat pe targa. A ramas ca a doua zi punem la punct toate detaliile, fiindca i-am rugat sa personalizeze serviciile ca inmormantarea sa fie la inaltimea sufletului celui drag.
Trebuie sa va spun ca echipa s-a implicat ca si cum pregateau pe cineva din familie.
-Doriti costum albastru, flori albastre, papion maro care sa se asorteze cu sicriul si crucea inscriptionata, dar ne permiteti ca langa florile albastre sa punem si flori albe, fiindca simbolizeaza puritatea sufleteasca? Sigur, am ales multe deserturi cu ciocolata si crema de lamaie si de capsuni, fiindca am retinut ca erau preferatele lui!
Asa aveau loc dialogurile dintre noi. Au decorat si capela bicolor in albastru si maro, culorile rafinate care ii placeau lui si pantofii din piele erau maro. Nu am putut sa fiu de acord ca dupa tot ce mi-a daruit sa il inmormantez cu pantofi din carton, care sa putrezeasca dupa cateva saptamani. Apropiatii ma judecau ca fac risipa, dar eu simteam ca el trebuie sa poarte tot ce este mai bun si mai elegant, cand va primi omagiile cunoscutilor si apropiatilor.
La capela era o atmosfera intima si ne-am simtit ca acasa, cu marea si dureroasa deosebire ca el era in sicriu si nu vorbea, in timp ce noi eram vii si cu sufletele pline de durere. Cum sa nu ne simtim ca acasa, cand le-am facut ceai, cafea, ciocolata calda si vin fiert celor care au venit de la sute de kilometri sa il vada si erau pe jumatate inghetati?
Toata lumea se mira, cum de am reusit sa ma ocup de toate si cromatica era aleasa cu atata rafinament.
Cum nu imi plac laudele pe care nu le merit, le-am raspuns ca am avut alaturi o echipa de specialisti, iar cromatica era cea preferata de iubitul meu.
Avusesem alaturi o echipa calda, priceputa, oneste si prompta si de aceea in ziua inmormantarii a rasarit soarele, iar furtuna din sufletul meu a disparut incetul cu incetul.