Astăzi discutăm despre ce este dropshipping, dar și despre cum poți să faci bani prin intermediul unui business e-commerce pentru care nu trebuie să deții stocuri de produse sau să te ocupi direct de expedierea acestora către cumpărători. Dacă acest subiect este de interes pentru tine, vezi mai multe în randurile de mai jos, unde dezbatem mai pe larg acest termen de dropshipping și ce presupune o afacere în sistem dropshipping.
Ce este dropshipping?
Ce este dropshipping și ce presupune să faci dropshipping în 2025? Dropshipping este un model de business e-commerce. Acesta constă în vânzarea unui produs sau a mai multor produse în mediul online, fără a avea fizic un stoc de produse. Prin urmare, tu ești doar un intermediar, iar produsele nu sunt deținute efectiv de tine, cel care le vinde.
La fiecare achiziție, vânzătorul trebuie să proceseze comanda și să o transmită furnizorului terț care, mai apoi, se ocupă de pregătirea acesteia, respectiv expedierea ei. Ca vânzător, va trebui să plătești furnizorului tău suma aferentă articolelor, doar după ce acestea s-au vândut.
Dropshipping devine, astfel, un model de business ideal pentru cei care își doresc o afacere, dar nu dispun de stocuri sau spațiu de depozitare. Reprezintă și o idee de business foarte rapidă și ieftină, care nu implica un buget inițial mare.
Construiește-ți un catalog de produse online și începe să vinzi prin dropshipping, chiar dacă nu ai un stoc de produse!
Cum funcționează dropshipping și ce trebuie să știi despre el?
O metodă inteligentă de business, care nu presupune ținerea evidenței unui stoc sau asigurarea transportului până la destinatar, dropshipping-ul funcționează astfel:
- clientul cumpără de la tine prin intermediul site-ului web sau a e-shop-ului tău
- transmiți comanda către furnizorul de produse pe care l-ai ales
- furnizorul confirmă stocul
- furnizorul se ocupă în totalitate de ceea ce înseamnă pregătire, împachetare, transport
- comanda ajunge la client, livarată de furnizorul tău
Întrucât nu-ți revine ție să te ocupi de pregătirea comenzii și expedierea acesteia, îți rămâne mai mult timp pentru alte lucruri mai importante. De exemplu, îți poți concentra atenția spre metodele de promovare pe care le-ai putea folosi!
Cum faci bani de acasă cu dropshipping?
Dacă am stabilit ce este dropshipping, putem să discutăm și despre cum este posibil să înregistrezi câștiguri frumoase de acasă cu dropshipping. Pentru început, ai nevoie de un buget, nu foarte mare. Acesta îți va trebui deoarece, în primă fază:
- trebuie să-ți cumperi un domeniu de pe internet
- trebuie să-ți construiești propriu e-shop cu ajutorul profesioniștilor care fac site-uri web
- trebuie să analizezi piața și să vezi care sunt sectoarele mai profitabile; poți alege produse nișate precum cele din conectică, de exemplu, sau poți merge pe produse distribuite pe scară largă, în funcție de ce este în trend sau ce crezi că s-ar vinde
- trebuie să lansezi o companie de marketing eficientă, astfel încât să îți asiguri vizibilitatea în mediul online
- trebuie să intri în contact cu un furnizor de produse
Dacă nu dorești să faci dropshopping prin intermediul unui site web, poți alege site-uri de dropshipping care îți pun tot la dispoziție. În România există foarte mulți furnizori care au implementată această metodă.
Dropshiping de acasă cu Shopify
Poți face dropshipping și căștiga bani de acasă și prin intermediul Shopify. Shopify poate fi folosit atât pe computer, cât și pe telefon Android sau iOS. Cu ajutorul acestuia poți crea un magazine online, gestiona comenzile, dar și lansa campanii de marketing pe Google sau Facebook, buletine informative sau prin SMS.
Totuși, deși te ajuta să-ți faci un shop online, Shopify nu este un furnizor de produse. Asta înseamnă că trebuie să achiziționezi fizic produsele de la un furnizor și să le publici pe magazinul tău online. Shopify are o perioada de testare gratuită de câteva zile, după care, lunar, va trebui să plătești un abonament.
Pentru a începe perioada de testare gratuită, conectează-te la site-ul Shopify sau descarcă aplicația și apoi da click pe Începe perioada de testare gratuită. Te poți conecta cu contul Google, Apple sau cu Facebook. După aceea, poți începe să adaugi produsele pe care dorești să le vinzi, cu fotografii și prețul la care dorești să le vinzi.
Îți poți personaliza contul, poți alege o cromatică care te reprezintă, un nume reprezentativ, dar și configura metodele de plată avantajoase pentru tine. Odată finalizată configurarea inițială, îți poți gestiona pe deplin magazinul din meniul din stânga. Atunci când primești o comandă, pentru a vedea despre ce este vorba mergi la comenzi – etichete de expediere – creare etichetă de expediere pentru a procesa și a expedia comanda.
Cum te promovezi pentru a câștiga mai mulți bani din dropshipping
Poți apela la mai multe metode de promovare pentru a-ți asigura un venit constant din dropshipping, în timp ce ești acasă:
- Marketing pe rețelele sociale: folosește-te de aceste canale de comunicare pentru a-ți promova magazinul online sau produsele! Poți lansa campanii direcționate, datorită cărora poți identifica publicul țintă potențial interesat de conținutul pe care îl propui, de exemplu prin publicitate pe Instagram sau folosind Facebook Ads.
- SEO: optimizează-ți site-ul prin intermediul descrierilor sau prin articole pe blog care să aibă în conținut cuvintele cele mai căutate de utilizatori.
- Email marketing: este una dintre cele mai eficiente strategii de marketing. Dacă este bine programat și gândit, astfel încât să nu fie invaziv, poate încuraja clienții să facă achiziții sau poate acționa ca un memento pentru a reaminti utilizatorilor comenzile care nu au fost încă finalizate.
- Asistență online: susține-ți clienții și asigura-te că au parte de experiența dorită când fac cumpărături de pe shop-ul tău online! Folosește e-mail, chat live sau orice altceva care să te aducă mai aproape de aceștia, mai ales atunci când au nevoie de suport.
- Folosește cross selling: numită și vânzare încrucișată, această strategie specială de vânzare oferă posibilitatea de a adăuga produse complementare la o comandă, anumite combinații de produse aducând cu ele și oferte speciale.
Dacă ai înțeles ce este dropshipping și cum funcționează, nu va fi atât de dificil să faci primii pași spre un business online cu ajutorul căruia să câștigi bani de acasă.
Sursă: freepik.com