Uber este o companie de tehnologie care a dezvoltat o aplicație prin care poți comanda o mașină de la parteneri independenți.
Uber a fost lansat în anul 2009 în San Francisco, iar acum este prezent în peste 300 de orașe din 58 de țări.
Uber schimbă modul prin care oamenii se deplasează în București, și face asta cu ajutorul aplicației UberX (singurul serviciu Uber disponibil în acest moment la noi).
Pentru a putea utiliza aplicația UberX trebuie să ai peste 18 ani, să downloadezi aplicația pentru Android, iOS sau Windows Phone, să îți introduci datele de contact (nume, mail și telefon), precum și datele cardului bancar (datele cardului nu sunt stocate).
În mașină pot urca până la 4 persoane (mașinile fiind toate cu cinci locuri), iar respectivele persoane pot împărți costul deplasării chiar din aplicație.
Nu uitați că o cursă se poate anula fără probleme.
Mașinile partenerilor Uber pot efectua curse în București și în împrejurimi (aproximativ 5km în jurul Bucureștiului)
Avantajele utilizării aplicației UberX sunt:
1. Tarifele sunt la vedere – Tarifele sunt: 1.39lei tarif de pornire, 1.39lei/km parcurs și 0.23lei/minutul parcurs în cursă. Tariful minim este de 6 lei.
2. Poți utiliza estimatorul de tarif – astfel ai o aproximare a costului final al cursei
3. Te simți mult mai în siguranță – vezi direct din aplicație numele șoferului, numărul de înmatriculare și tipul de autoturism.
4. Șoferii sunt selectați cu grijă – Pentru a deveni șofer la Uber trebuie să ai peste 21 de ani, permis de cel puțin un an, mașină cu o vechime de până în 10 ani, cazier judiciar curat, cazier auto curat și asigurare obligatori. În plus, șoferii Uber trec și printr-o serie de training-uri înainte de a ieși pe stradă.
5. Mașinile sunt inspectate de către cei de la Uber – iar șoferii sunt monitorizați și evaluați.
6. Nu plătești cu numerar – fapt ce iar oferă o doză sporită de siguranță pentru că nu trebuie să ai bani cash la tine
7. Nu lași bacșiș – de pe card sunt retrași doar banii ce reprezintă suma finală a cursei
8. Poți câștiga curse gratuite dacă promovezi aplicația și prietenilor tăi
9. Feedback-ul tău ajunge la echipa de suport și apoi anonim la șoferi
10. Poți utiliza Uber chiar dacă nu mai ai bani pe card – tariful cursei va fi retras în momentul în care alimentezi cardul, dar nu vei mai putea utliza aplicația până nu plătești ultima cursă efectuată.
Am și o surpriză pentru tine! Cum mai nou am un contract cu Uber, am si coduri pentru o primă călătorie.
Folosește codul PrimaCursaUber în aplicație, și ai prima cursă Uber gratuită în limita a 40lei.
Codul este valabil doar pentru persoanele care nu au beneficiat deja de un alt cod promoțional.
În cazul în care ai vreo problemă cu aplicația sau pur și simplu dorești mai multe informații specifice, trimite un mail la adresa: support.bucharest@uber.com