Realizăm cât de importante sunt produsele de birotică și papetărie atunci când avem nevoie urgentă de hârtie pentru imprimantă ori de un pix pentru a semna un contract avantajos. Cu siguranță, niciun departament dintr-o companie nu poate să funcționeze fără instrumente de scris, agende, dosare, hârtie și altele de acest tip.
Pentru ca angajații să își îndeplinească eficient sarcinile zilnice, de pe lista cu produse de birotică și papetărie nu ar trebui să lipsească accesoriile de birou prezentate mai jos.
Instrumente de scris
Pixurile, stilourile, creioanele și markerele sunt obiecte indispensabile în orice companie. Activități ca semnarea actelor, completarea anumitor documente ori luarea notițelor nu ar putea fi posibile fără un stilou ori un pix.
Alte instrumente de scris utile într-o companie sunt markerele. Aceste produse nu numai că ajută la evidențierea și reținerea anumitor informații, dar fac și sarcinile de serviciu mai interactive.
Hârtie de imprimantă
Hârtia de imprimantă este unul dintre cele mai populare produse de papetărie dintr-un birou. Deși în prezent se apelează mai rar la hârtie, fiindcă ne aflăm în era tehnologiei și oamenii folosesc mai mult e-mail-ul, totuși rămâne cel mai cumpărat obiect dintr-o firmă.
Ți-ai imaginat vreodată cum ar decurge activitatea din companie dacă nu ai mai avea la îndemână hârtie? Practic, nu ar mai putea fi copiate documente, nu ar mai putea fi realizate schițe, grafice, facturi și diferite liste și notițe.
Whiteboard sau tabla albă magnetică
Whiteboard a devenit în ultimii ani un instrument din ce în ce mai întâlnit în mediul office. Și-a dovedit eficiența într-o mulțime de situații ce țin de prezentări și organizare, așa că puțini manageri își mai pot imagina ședințele fără acest obiect.
În afară de activitățile de bază pentru care este folosită de obicei, tabla albă magnetică se mai poate dovedi utilă și pentru lăsarea mesajelor, a textelor inspiraționale, desemnarea unui angajat al lunii și chiar pentru organizarea unui spațiu creativ.
Agende și dosare
Alte produse de papetărie și birotică necesare într-o firmă sunt agendele și dosarele.
Primele sunt utile pentru notarea anumitor date în timpul ședințelor ori la întâlnirile cu partenerii și clienții. În timp ce dosarele se dovedesc a fi un aliat de bază în ceea ce privește activitatea de depozitare și arhivare. Poți achiziționa dosare de incopciat, dosare plic, dosare cu șină, dosare de carton ori de plastic, în funcție de necesitățile fiecărui departament din firmă. Găsești orice agende și dosare ai nevoie, dar și alte obiecte pentru organizarea biroului pe papetarie.ro.
Plicuri
De pe lista cu produse de papetărie și birotică nu ar trebui să lipsească nici plicurile. În funcție de necesități, se pot folosi plicuri cu fereastră, cu burduf, pentru CD-uri și DVD-uri, antișoc, din hârtie ori din plastic siliconic.
Plicurile burduf se utilizează pentru expedieri mai mari sau grele. Acestea sunt potrivite dacă vrei să trimiți fotografii, declarații, contracte, reviste, cataloage sau broșuri.
Tipurile de plicuri antișoc sau cu bule sunt potrivite pentru expedierea obiectelor fragile, ascuțite ori a actelor ce necesită o protecție ridicată.
Tăvi pentru documente
Organizarea este un cuvânt cheie în activitatea oricărei firme de succes. Totul se poate transforma într-un haos dacă contractele, facturile și alte tipuri de documente nu sunt păstrate în ordine.
Activitatea office va fi mai ușoară și mai profitabilă dacă în companie există un sistem inteligent de organizare. Tăvile pentru documente sunt un camarad de nădejde pentru aranjarea actelor. Există sisteme cu un singur nivel și modele cu mai multe compartimente, din plastic ori din plasă metalică, transparente ori colorate.
Acestea sunt produsele de birotică și papetărie de bază, însă listă poate fi personalizată după nevoile fiecărei firme și ale fiecărui departament.