În ultima perioadă au apărut tot felul de zvonuri, acestea anunțau un nou telefon Samsung din seria Galaxy, despre care se credea că va fi de top, poate chiar înlocuitorul gamei Galaxy S.
Toate acestea au fost doar zvonuri, Samsung a lansat un telefon cu acelasi design, spate de plastic, o noutate fiind doar că in loc de o ramă din plastic au decis să foloseasca una metalică.
Specificațiile telefonului nu sunt extraordinare, acestea sunt de nivel mediu. Terminalul este echipat cu un ecran S-AMOLED de 4,7 inch şi rezoluţie de 1280 x 720 pixeli.
Procesorul este unul proprietar Samsung, un Exynos 5 Octa cu patru nuclee ARM Cortex-A15 tactate la 1,8 GHz și patru nuclee ARM Cortex-A7 tactate la 1,3 GHz şi un procesor grafic ARM Mali-T628 MP6. Memoria RAM este de 2 GB iar cea de stocare de 32 GB fară posibilitate de extindere printr-un card microSD.
Camera foto are un senzor de 12 MP cu posibilitate de filmare 4K. Camera frontală are un senzor de 2,1 MP.
Pe partea de conectivitate Samsung integrează un modem radio 2G/3G/4G cu compatibilitate LTE Cat-6 şi rate de transfer de 300 Mbps, interfaţă Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 4.0, ANT+ şi NFC dar și senzor de amprentă. Sistemul de operare rulat va fi Android 4.4.4 KitKat.
Samsung Galaxy Alpha va fi disponibil pentru achiziție începând cu luna septembrie iar variantele de culoare vor fi negru, alb, auriu, argintiu şi albastru.
Probabil că Samsung va începe să scadă pe piață dacă vor continua cu același design doar adăugând mici facelift-uri.
Sursa:Samsung
Comments are closed.