Super NES Classic Edition – mini consola de 80 de dolari

Nintendo dezvăluie o nouă consolă, care poate fii un cadou excelent, pentru cei pasionați de jocuri, consola va avea un preț de doar 80 de dolari. Noua consolă este destul de bună, în esență ea este versiunea originală a Super Nintendo Entertainment System, consola pe care o cunoaștem cu toții din 1991, dar miniaturizată.

NES Classic Edition este o surpriză foarte placută pentru amatorii de jocuri clasice nintendo

Noua consolă vine cu 21 de jocuri gata instalate, majoritatea dintre ele sunt legende ca sa zic asa, cum ar fi Super Mario Bros, un joc care mi-a mâncat copilăria.

Din fericire, compania japoneză a facut anunțul din timp, pentru ca toată lumea să știe despre noua consolă înainte de apariție, pentru că din păcate ea va fi disponibilă doar pentru o perioada limitată.

„Super NES Classic Edition este în prezent planificată pentru a intra pe piață de la 29 septembrie până la sfârșitul anului 2017. În acest moment nu avem nimic de anunțat cu privire la o disponibilitate și după acest an.”

Eu unul aștept cu nerăbdare data de 29 septembrie pentru a cumpăra această consolă, mai ales ca va avea un preț mai mult decât decent, iar jocurile clasice le recomand tuturor, sunt o metodă excelentă de entertainment și pentru a scăpa de stresul acumulat peste zi.