Allview continuă dezvoltarea unicului asistentul vocal în limba română, prin extinderea funcționalității acestuia și pentru Android TV-uri.
Specialiștii companiei se apropie de implementarea unui UI interactiv dedicat televizoarelor cu Android. Noua interfață îi va permite utilizatorului să afle rapid, printr-o comandă vocală, ce filme, seriale, emisiuni poate urmări la tv.
Muzica preferată din YouTube, desenele animate sau orice rețetă video vor fi direct redate de AVI, care preia comanda vocală și returnează rezultatul căutat.
Comenzi și întrebări precum: Ce emisiuni sunt la tv?, Ce filme sunt astăzi la tv? Redă o rețetă de budincă!, Cântă Michael Jackson!, își găsesc rapid răspunsul în noua funcționalitate, salvând timp prețios pentru utilizatorul care ar fi apelat altfel la o căutare clasică.
“Comenzile vocale devin tot mai prezente în viața noastră, în acțiuni uzuale pentru care nu mai suntem dispuși să alocăm mult timp. La Allview, integrăm asistentul vocal în limba română și pe televizoarele cu Android, tocmai pentru ca utilizatorul să poată folosi comanda vocală pentru ceea ce dorește să vadă la tv”, a explicat Lucian Peticilă, managerul general și fondatorul Allview.
Aplicația AVI pentru Android TV-uri va fi prezentată în premieră la Mobile World Congress, de la Barcelona, din 25-28 februarie.
Mai multe despre televizoarele cu Android de la Allview, aflați de pe: https://www.allview.ro/android-tv/