Trebuia sa zbor la capatul lumii si sa ma despart de cel drag zece zile. Zece zile fara sa-i vad ochii, surasul, sa-i aud vocea insemna un mileniu. Trebuia sa ma duca la aeroport si totusi nu se indura. Ma mangaia usor cu degetele pe obraz, imi dadea o suvita de pe frunte la o parte, ma privea dragastos. Bagajele erau in mijlocul casei si le priveam amandoi cu dusmanie. Purtam o rochie vaporoasa mov (nu are de-a face cu expresia putin mov) si ochii mei capatasera o tenta violet.
-Mi-e frica sa pleci asa departe! Nu vreau sa pleci, intelegi?
“Nu faci mereu ce-ti place” am spus in gand.
-Stai, am ceva sa-ti dau ceva sa te apere de pericole, de magie neagra, de tot ce este rau, mi-a spus.
Nu cred in magie neagra si stie asta. Nu vrea sa-mi faca in ciuda, dar el se teme de spiritele rele, in timp ce eu le ignor…
-Inchide ochii, m-a rugat!
Ma retinea. Cred ca dorea sa pierd avionul, dar ca un facut, nici eu nu-l grabeam. Era o intarziere voita de-o parte si de alta. Am simtit ceva rece in jurul gatului, apoi la incheietura. Era asa ca si cum as fi dat mai intai cu o flacara pe pielea delicata (degetele lui pline de pasiune), apoi cu un cub de gheata. Am deschis ochii inainte sa-mi spuna ca este gata.
–Bijuterii pietre semipretioase m-am bucurat ca un copil! “Doamne, pot sa pierd avionul pentru omul pe care-l iubesc!”
-Ametistul, cristalul de culoarea rochiei tale te apara de farmece, de pericole, de tot ce este rau, mi-a spus!
Erau atat de frumoase! Am inchis ochii. Parca pluteam. Avionul spinteca albastrul de azur al cerului. Am deschis usa si mergeam pe norii albi…
A inceput ploaia, iar noi mergem catre aeroport. Imi spijin obrazul de geamul aburit sa nu mi se vada lacrimile varsate inainte de vreme. Ma uit la ceas. Este deja prea tarziu. M-au retinut bijuteriile cu ametist si omul drag. Am ales cu inima, iar ratiunea a fost sacrificata. Intram in parcarea aeroportului, iar un avion isi ia zborul. Era avionul meu, asa ca ne intoarcem acasa.
Nu-mi pare rau, desi bani pentru bilet sunt pierduti, sansa de a participa la congres la fel.
Ne intoarcem, iar eu ma uita in toate geamurile si vitrinele la bijuteriile mele. Ne asezam in sufragerie fericiti, dam drumul la televizor si el aduce cafelele.
Avionul pe care l-am pierdut s-a prabusit deasupra oceanului. Nu-mi vine sa cred. Lacrimile imi inunda fata. In usa, el, barbatul pe care-l iubesc, sparge cestile de emotie. Nu-i pasa ca sunt cioburi si cafea pe jos, ci vine si ma ia in brate.
-Doamne, daca nu-ti luam bijuteriile cu ametist! Ele te-au salvat, intelegi?
Piatra cu piatra le mangaie la mine pe gat si la mine pe mana si le saruta cu iubire. Acestea au fost si sunt cele mai scumpe bijuterii pe care le-am primit vreodata fiindca mi-au salvat viata. Cu E-crystals am renascut si ma bucur de viata.
