Orice companie care are mai mulți clienți se lovește și de problema recuperării sumelor datorate de aceștia. Cu cât mai mulți clienți, cu atât mai multe șanse de a da peste un rău-platnic. Este surprinzător cât de multe persoane sunt care nu țin cont de termenele de plată sau care, din diverse motive, nu reușesc să își achite facturile la timp, fie că este vorba despre persoane fizice sau de persoane juridice. Iar soluțiile pe care le avem la dispoziție pentru a combate acest tip de practici și pentru a ne recupera datoriile sunt fie puține, fie costisitoare.
Nu este deloc ușor să ai o companie, iar în aceste momente este cu atât mai greu cu cât clienții sunt fie mai puțini, fie nu reușesc să se achite de datorii. Veniturile sunt mai mici în aproape orice domeniu, deci datoriile se perpetuează până ajung la noi. Așadar, ne lovim de tot mai mulți clienți care nu își pot achita facturile, ratele sau datoriile. Bineînțeles, există și rău-platnici din principiu. Însă aceștia sunt mai puțini decât cei care au toate motivele pentru a nu se putea achita de obligațiile fiscale.
Iar aceste probleme cu datoriile se regăsesc atât în domeniul afacerilor business to client, cât și în cel al afacerilor business to business. Atât clienții persoane fizice, cât și clienții persoane juridice se îndatorează în aceeași măsură. Până la urmă, și persoanele juridice au la conducere persoane fizice.
Pentru a veni în ajutorul companiilor, au fost concepute debt collection softwares for contact centers, care să ajute la trierea și la abordarea clienților rău-platnici. Programul este dezvoltat de VCC Live, o companie cu 10 ani de experiență pe piață, oferind fel de fel de softuri care ajută companiile în diferite moduri.
Așa cum specifică și ei, sumele datorate sunt diferite. Unele sunt mai mici, iar altele sunt foarte mari. Așadar, nu este normal să îi tratezi la fel. Și nu este normal ca personalul tău care se ocupă de recuperarea creditelor nu ar trebui să piardă timpul cu persoanele care datorează sume mici, ci cu cei care au datorii mai mari, pentru ca sumele recuperate să fie mai mari. În acest sens, softul ajută la trierea datornicilor și la abordarea lor în mod diferit. Celor care au datorii mici li se trimit mesaje standard și li se oferă metode alternative de plată, pe când celor mai mari datornici le sunt atribuite persoane care să îi contacteze telefonic, încercând să înțeleagă motivul întârzierii plății, putând să negocieze forme de plată și chiar să îi ghideze pe aceștia prin telefon pentru a face plata chiar în timp ce vorbesc la telefon cu persoana care îi ghidează.
Bineînțeles, cele mai multe companii care s-ar putea folosi la maxim de acest tip de soft sunt băncile și alte instituții nebancare care acordă credite, pentru că acestea sunt primele afectate de criza provocată de coronavirus. Dar sunt și multe alte companii care se confruntă cu această problemă, în special cele care au clienți cu contracte de tip abonament.
Așadar, dacă și voi aveți probleme cu clienții care nu își plătesc facturile la timp și nu dau semne că ar face acest lucru în viitorul apropiat, apelați la un astfel de soft care ajută foarte mult persoanele care se ocupă de acest aspect să își facă treaba cu succes.