Tutorial C++ – Lecția 1 – Introducere în programarea orientată pe obiecte

După cum bine știm, toate programele care rulează pe un computer au nevoie de un limbaj de programare pentru a putea funcționa și pentru a putea face legătura cu componentele computer-ului respectiv.

Există mai multe tipuri de limbaje de programare, cum ar fi limbajele de asamblare, care stau la baza tuturor limbajelor de programare, cele de date orientate pe administrarea datelor, cele de tip script, care de obicei sunt folosite la executarea automată a unor sarcini prin comenzi deja existente în sistem, deseori folosite pe sistemele de operare bazate pe Unix.

progLanguages

Cel mai important tip de limbaj de programare, însă, este cel orientat pe obiecte, fiind foarte flexibil și maleabil. Acest tip de limbaj este utilizat în aproape toate domeniile informaționale, de la game development până la server management. Conceptul acestuia este că un obiect este compus din metode și câmpuri. Metodele reprezintă modul în care obiectul se comportă, în timp ce câmpurile reprezintă variabilele pe care obiectul le prelucrează prin intermediul metodelor. De exemplu, putem spune că, dacă am converti o bicicletă în limbaj orientat pe obiecte, aceasta ar fi un obiect din punctul de vedere al limbajului, deoarece conține atât metode (modificarea vitezei în funcție de accelerație, învârtirea roților, frânarea) și câmpuri (variabile precum greutate, viteză, accelerație, aerodinamicitate). Aceste obiecte sunt instanțe ale unor clase definite, ale căror caracteristici și variabile le moștenesc la declararea acestora.

ObjectOrientedProgramming

Un astfel de limbaj este C++ , despre care voi vorbi pe parcursul acestor lecții. C++ a fost lansat în 1983 de către Bjarne Stroustrup, un om de știință danez, ca succesor al limbajului de programare C, apărut in 1972. Scopul lui Stroustrup a fost să creeze un “C cu clase” pentru a putea face codul deja existent mai eficient.

Pe acest limbaj de programare voi merge mai departe cu tutorialele deoarece mi se pare cel mai la îndemână pentru un începator, este portabil, flexibil și într-o oarecare măsură intuitiv.

Cam atât pentru această primă lecție. Ne vedem data viitoare!