Tutorial C++ – Lecția 4 – Tipuri de date principale

După cum am subliniat pe parcursul lecțiilor, limbajele de programare orientate pe obiecte funcționează cu obiecte, care sunt compuse din variabile și metode. Astăzi vom învăța care sunt tipurile de date principale utilizate în limbajul de programare C++.

  • int – este un număr întreg cuprins între valorile -2147483647 și +2147483647. Pentru a declara o variabilă de tip număr întreg nenegativ, putem adăuga înainte de int cuvântul-cheie unsigned. Numerele de tip unsigned int sunt cuprinse între 0 și 4294967295. Variabilele de tip int și unsigned int ocupă în memorie 4 octeți.
  • float – este un număr real și se poate afla sub forme precum: “1” , “0.3” , “0x04c” și are o precizie de 7 zecimale. Variabilele de tip float ocupă în memorie 4 octeți.
  • double – este un punct de dublă precizie, adică un float cu precizie mai mare, de 15 sau 16 zecimale. Din cauza preciziei pe care o dețin, variabilele de tip double ocupă în memorie 8 octeți.
  • char – reprezintă un caracter delimitat de ghilimele simple ( ‘ ‘ ) sau un șir de caractere delimitat de ghilimele duble ( ” ” ). Variabilele de tip char ocupă în memorie 1 octet, șirurile de n caractere ocupând n octeți.
  • bool – reprezintă o valoare de adevăr, care poate fi exprimată prin 1 sau true și 0 sau false. Variabilele de tip bool ocupă 1 octet de memorie.
  • void – reprezintă un tip de date care nu are valoare, având importanță doar în cadrul metodelor (funcțiilor) care nu trebuie să returneze date.

Pentru a crește sau descrește mărimile variabilelor de tip numeric (int, float, double) , putem utiliza cuvintele cheie short și long. Cuvântul-cheie short înjumătățește numărul de octeți alocat în memorie al unei variabile cu compromisul de a micșora și valoarea maximă pe care acea variabilă o are prin radical de ordin 2. Cuvântul-cheie long are ca efect creșterea valorii maxime prin ridicarea acesteia la pătrat, dar și dublarea numărului de octeți alocați în memorie pe care variabila îi deține.

De exemplu, dacă o variabilă de tip int poate avea 232 de valori posibile, atunci variabila de tip short int  are 216 valori posibile, iar cea de tip long int are 264 valori posibile. Putem utiliza cuvântul-cheie long de două ori în cadrul aceleiași variabile, astfel că o variabilă de tip long long int are maxim 2128 valori posibile. Pentru a face codul mai eficient, atunci când este posibil, puteți folosi cuvintele-cheie short și long pentru a putea da limite mai mici atunci când este sau nu nevoie să operați cu numere foarte mari.

Operațiile posibile pentru valori numerice sunt :

  • adunarea ( + )
  • scăderea ( – )
  • înmulțirea ( * )
  • împărțirea ( / )
  • obținerea restului dintre 2 numere la împărțire ( % , exemplu: 7%5=2 )
  • incrementarea sau decrementarea cu 1 în cazul variabilelor de tip int ( ++ sau — )
  • adunarea unui număr la o variabilă ( += , exemplu: dacă x=5, atunci după x+=2 , x este egal cu 7 )
  • scăderea unui număr la o variabilă ( -= , exemplu: dacă x=5, atunci după x-=2 , x este egal cu 3 )
  • înmulțirea unui număr la o variabilă ( *= , exemplu: dacă x=5, atunci după x*=2 , x este egal cu 10 )
  • împărțirea unui număr la o variabilă ( /= , exemplu: dacă x=6, atunci după x/=2 , x este egal cu 3 )

Cam atât pentru această lecție. Ne vedem data viitoare!